Slaboumnik(2)

Obsesia pentru perfectiune ,probabil era o inchipuire minunata,a unui spatiu vid.Maniacul asta,avea un fel de dorinta absurda,de-ai face pe toti sa-l priveasca precum un individ al unei civilizatii de intelectuali dezaxati.Stiu,nu are noima jocul de cuvinte dintre 'intelectuali' si 'dezaxati',dar au in comun,viziunea superficiala si interpretarea gresita a doua cuvinte,care,dupa parerea mea,ar trebui sa dispara.

Absolvise al 3-lea sau al 4-lea,nu mai stiu exact,dar era unul dintre oamenii care preferau sa judece moartea si sa se prefaca pe toata durata unei sedinte de terapie,perfecti,impecabili,devotati si lipsiti de nevoi.

-Uite,ti-am adus ceva!Defapt,e un cadou,sper sa te faca sa te simti mai bine!

Ok,nu-mi dau seama ,care dintre noi era mai bolnav?

-Nu-mi place!

-De ce?

-Tu nu ai auzit?!Nu-mi place!

Lumina imi strapungea retina pana la sange,maxilarul ma durea ingrozitor.Apa,lumina si foc!Combinatia perfecta!Lama cutitului zambea si facea acrobatii infioratoare in jurul gatului acela delicat,venele se vedeau prin albul pielii,pulsul gonea catre infinit!Era sfarsitul!Un joc murdar cu reguli dictate de un psihopat!Sorbea cu zgomot dintr-o sticla de Hennessy.

-Tu!Tu si prietenii tai!Edaline si Ansel,vor muri si ei!Toti vom muri!Chiar si eu!Nu mi-e frica de tine,moarte nenorocita,ah,mergem,mergem acolo,da,acolo,la dracu',mama,tata,mor!Va multumesc,Borislav,sa te ia dracu'!Am sa beau in cinstea voastra,nemuritorilor!Eu mor!Iar voi...

Sangele se vedea prin camasa verde-marin,era un dar minunat!Cel mai frumos cadou!

Ochi,flori,praf,pian,cirese,amar,suflet,destin,muritor,lampa,ocean,vise,cer,agonie,zgomot,zbor,sfarsit!

Slaboumnik(1)

Trecutul aspira catre enormul infinit,iar pasii mei sunt urmati de suspine in prezentul dureros.Fiecare treapta urcata,fiecare strada traversata,fiecare saritura ma face sa constientizez ca pasul devine tot mai dificil ,ca obstacole se vor gasi acum,dar si in viitor,iar eu am sa devin propria prizoniera.Ce ciudat!Eu cu mine!Rad fara a avea un motiv anume.Pur si simplu sunt distrata.Era un citat,intr-o carte :'Casatoreste-te cu un astronaut,are conditie fizica buna si nervi de fier!' ,tu vrei,dar daca el nu doreste?Cum o fiinta asa de lipsita de esenta sa trezeasca in tine amintiri si sentimente,de care ai uitat sau aha,bine gandit,acele trairi de care ai vrut sa uiti si iata ca realizezi ca ele au efect de bumerang.

-Nu fii naiva,ai sa regreti mai tarziu!

-Am ceva de pierdut?

-Uite,am sa-ti explic mai pe intelesul tau,vreau sa dispari cat mai repede de aici,dar nu stiu cum se face,ca eu,omul cu inima de piatra,ajung sa-i plang de mila unei ...doamne,nu am cuvinte!

Gesturile lui erau false,superficiale,fortzate,mainile parca se zbateau intr-un dans hidos,iar ochii se lipeau de pereti si lasau amprente grozanice,o adevarat lupta!

-Esti doar un copil!

Nu imi doream sa aud,fredonam un 'la' repetat,lafel de fals precum si gesturile sale.Speram sa plec mai repede de acolo,dar el,asa cum recunoastea,omul cu inima de piatra,gasise speranta in mine,un copil de doar 15 ani,cu ganduri ieftine si dorinte banale.Ce-mi doream de Craciun?Un carnetel,doar atat,nimic mai mult,nu staim ce voi face cu el,dar asta imi doream.

-Stii cati ani am?

-Nici nu ma pasa!

-Mi-ai promis ca vei sta aici in toata aceasta perioada,stiu ca iti este greu,dar...

Cand avea sa-si scoata masca?Se ascundea dupa degete,manusi albe,scarbos,patate cu sange!Parea o persoana posesiva si orgolioasa,ceva ma facea sa cred,ca e un retardat sau un bolnav mintal.

-Cand eram mic,aveam prieteni imaginari!

-Iauzi!

Nu stiu cum,dar reusea sa ma aduca in pragul disperarii,el sa fie terapeut?!Nu prea cred...

-Prietenii mei imaginari erau perfecti,iar eu,incercam sa-i imit.

Eu,sincera,daca incercam sa imit comportamentul personajelor din inchipuirile mele,pana acum eram moarta!

-Erau perfecti,dar nu cunoscusera inca realitatea,la 15 ani,am decis ca vreau sa-i ucid pe toti!

Vedeti,v-am zis!E un criminal!Terapeut,Planning familial,psihologie,psihiatrie,nu il definesc.

-La 15 ani,am inceput sa vad lumea cu alti ochi.

Are ochi dulci,dar pariez ca in spatele lor se ascunde o fiara,desi glasul seamana cu al unui magar.

-Cred ca e momentul sa parasesti universul tau si sa fii aici,cu noi!

Ce dobitoc!Eu,care pana atunci credeam ca incearca sa faca pe prostul,imi dovedeste ca nu ew unul oarecare,ci seful lor.Mi-l imaginam capetenia unor retardati.

Hóta

Moj razlog je skriven u Svemiru.Ja sam idealan da ha ostvariti.Dosegnuti oblake i osmeijeh.


Brosa vegna þess að við viljum vera skýr.


http://abbybright.deviantart.com/

Comhaimseartha

Evitand privirile de piatra ale contemporanilor mei,am ales sa ma refugiez in spatele amintirilor,in spatele umbrelor cenusii,in valurile marii,in intunericul atat de dulce.Am ales sa zbor catre un spatiu strain mie,sa calatoresc in timp,in trecutul ce s-a luptat cu viitorul,prezentul adapostindu-ma cu bratele sale,cu orele si clipele,tinand clepsidra in mana,iar ochii imi raman fixati asupra nisipului ce se scurge fin.'Secta sinucigasa' este exemplul clar al manipularii psihicului uman,al puterii colosale,al teribilului masacru.Independenta o cautam in universul construit pe o panta abrupta,dar persoanele ce le acceptam in definitivul nostru 'templu' ne distrug ratiunea,ne constrang,ne spala creierul cu soda caustica.
Penita stiloului musca flamanda din frisca glazurata cu linii orizontale,ochii lasa amprente in toate colturile camerei,mainile imi tremura intr-un inghet glaciar,varfurile degetelor gusta din briosele cu ciocolata,eu sunt captiv intr-un joc exaltant.Sunt aproape de delir,cantecul etern al ceasului imi aminteste inca de fiinta mea,ma ridic de la birou,cad,ma lovesc de parchetul rece,ma ridic repede,imi privesc palmele,imi ridic bratele,le cobor brusc,ma asez pe pat,cu spatele la raftul cu carti.Vreau sa uit de ele.Lumea adancurilor ma cheama,vreau sa plec.

Prizonier

Lumina la care speram era imbibata in umbra tacerii,ritmul vertiginos al sperantei si starea mea penduland intre extaz si agonie nu implineau decat amagirea zilei de luni,zi in care toate incep,dar nu se mai termina.Lucruri ce nu le caut le gasesc,zambete ce nu le doresc le intampin in persoane ipocrite,mizeraile,cu simtul umorului gata sa te indispuna sa te arunce din inaltul tau voiaj catre o realitate a imaginatiei,in mijlocul pamantului,in realitatea vietii,in cimitirul vorbelor eterne.Privirile suspicioase nu fac decat sa alunge sentimentul libertatii sa te inchida intr-o celula rece,peretii si gratiile chicotind cu glasuri mute.Este un joc laborios,o arhiva deschisa doar printr-un pas gresit,iar nimic nu-i mai dur decat pedeapsa intoarcerii in negura timpului.Te lovesti cu capul de pereti,doar ca sa produci un zgomot,crezand ca un monstru hidos te va salva de la sentinta.Ispita nu se afla sub forma marului otravit,ci sub forma vietii,cand iti doresti sa dispari atunci esti mai constient de existenta ta in spatiu.Sentimentul ca o voce interioara tie striga disperata dupa ajutor,cheama libertatea,trupul tau o priveaza de aer,lumina,culoare.In zilele de luni,rutina scapa de sub control,iar tot ce-i nou este refuzat sub pretextul:'Eu nu obisnuiesc sa fac asa' ,iar monotonia ne aduce un zambet ironic pe chip,doar sa isi dovedeasca satisfacerea.Eul inconstient te face prizonierul propriului tau trup.Picioarele alearga catre o directie opusa vointei tale,mainile distrug tot,sparg in mii de bucati o vaz doar ca sa poata admira trandafirul alb ce se zbate printre cioburi,printre bucatile de portelan siclam.Sunt un prizonier.

Puéril

Ratiunea devine controversata,sau probabil plasata intr-o critica amanuntita cu noi principii despre viata cotidiana.Nobletea idealurilor sunt simple amagiri,un mecanism al tuturor noptilor pierdute in incercarea de a construi o fraza pe care nimeni sa nu o descifreze,doar sa simti emotia si fiorii ce iti strabat varfurile degetelor ce preseaza stiloul si lasa o mare pata de cerneala albastra.Repulsia fata de propria persoana,privind-o ca fiind o fantasma ce ţine locul unui vid,detestand-o pentru procesul metamorfozei,stare asemanatoare parchetului de bambus cand sunetul si puterea apasatoare a tocurilor ii strapung culoarea de caramel.Noaptea predispune la exagerari?Eu nu cred.Nu,nu!Noaptea ne departeaza ploapele tot mai tare,sa vedeam ,sa analizam,sa spargem zidul intunericului,sa gasim lumina difuza.Un simbol chinezesc,un ritual cu manifestari stranii si ne este indeajuns sa-i adresam atribute sarcastice,incisive.Ce-i drept,nestiinta ne transforma in mitocani,penibili,ridicoli.Ritmul alert al sferei sau globului de cristal in care simt ca nu mai am spatiu,ma priveaza de culorile ce se sparg in fereastra,se obstineaza sa distruga,sa risipeasca cioburile de sticla albastra cu reflexe de verde marin.Nu visez,acum scriu tot ce-mi trece prin minte,am atatea ganduri si toate ma paralizeaza prin complexitatea detaliilor si aspectului fictiv tangibil.O complexitate de nuante a starii de premonitie.

Masacru

Asta-i doar un joc al ideilor mele bolnave ce se ascund in spatele sentimentelor si se cauta reciproc.Un masacru.O lupta stranie si difuza,explozie de lumini si culori,sunet alb,proiectile de artilerie,sunt confuza,incep sa aberez,iar agonia desi o consider inexistenta ea exisa si iata un alt inamic ce intervine cu un obuzier de calibru 122 mm ,sa fie sigur ca ma distruge.Optimismul nu m-a uitat si trimite in ajutorul meu mici soldati de plumb colorati in mov,roz,verde si aramiu.Acum deschid un pachetel,iar in pachetel se afla un alt pachetel,in interiorul unui al 3-lea pachetel se mai afla alte 2 pachetele,pachetel,pachetel,pachetel.Eu deschid porti masive de fier,cu speranta ca voi ajunge candva in fatza unui castel enorm cu coloane corintice pavat cu marmura,dar ajung sa deschid o portita de lemn de nuc,atat de mica,incat degetele mele par ale unui gigant.Noi cine suntem?Sau mai bine rectific 'voi cine sunteti'?Sau voi ce asteptati de la mine?Sa deschid tot mai multe pachetele si porti?Ehe,nu,nu,gata!Am obosit!

Ucigas amorezat

Sunetul tacerii devine tot mai agasant,ma simt jenat de neputinta mea,amintiri cladite pe o coloana infinita a unui univers pierdut ma face sa cred ca inca mai exist,exist si privesc tot ce se intampla in jurul meu,problema-i ca nu ma mai pasa.Imaginea Simonei imi este bine intiparita in minte,ii vad chipul,zambetul cald si ochii verzi curiosi,ce alearga dintr-un colt in altul al camerei,se opresc brusc,o miscare sacadata,un detaliu straniu isi face prezenta in culoarea verde-albastruie ,pare a fii o lcrima.Isi ridica bratele spre tavan,le coboara incet,este o miscare fina,pare sa fie a unei balerine pe o scena aflata in mijlocul unei strazi aglomerate.Isi sprijina piciorul drept pe marginea patului,cel stang aluneca pe podeaua rece,se plimba nestingherit,este o miscre repetata,se repeta,se repeta se joaca doar.Fredoneaza niste versuri de Janette-Pourquoi tu vis/Glasul acela dulce si cristalin ma face sa zbor,sa visez,sa o ador,sa o vad in fiecare moment pe o imensa scena unui teatru din Roma,jucand rolul unei incredibile fetiscane ce se transforma intr-o inchipuire,ea este doar o fntasma,realitatea are sa o distruga,iar eu am sa ma prabusesc din zborul meu fericit .Are o silueta clepsidra,cu brate lungi ce se intind pana la baza coapsei,picioarele seamana cu ale unei dansatoare de Can-Can.Imi place sa-mi plimb degetele prin parul ei aramiu,sa-i simt parfumul cu esenta de fructe exotice,sa o vad dansand,zambind,alergand singura in mijlocul unei paduri de stejari.Ieri o uram.Ieri o uram din tot sufletul,dar azi ce s-a intamplat?Ah,mai bine nu veneam aici.
-Canta-mi!
-Ah,cum?
-Canta-mi!daca nu stii sa canti te pot invata eu!
-Nu multumesc,nu-i nevoie!
-Insist!Chipul acela inocent se transformase,era hotarat,ochii erau mari,era incruntata.
-Bine,dar cantam amandoi?
-'Pourquoi tu vis'?
-Da,da!!!Si am aplaudat,era gestul unui copil al carui suflet era inundat de o fericire as putea spune molipsitoare pentru ca ea a avut un gest aproximativ identic,a pocnit din degete,mi-a zambit si m-a privit din cap pana-n picioare, lafel cum un critic de arta ar studia amanuntit fiecare detaliu al unei picturi.
'Tu n'as pas d'avion ni de bateau pour t'en aller.
Les illusions qui restent sont dans ton radeau qui va couler.
Et pourtant, tu veux de tout ton corps, de tout ton coeur
Briser enfin le noir et blanc de ton décor, vivre en couleur.'
-Superb!
Nici nu stiu daca i-am zambit sau am imbratisat-o,eram captivat de dansul ochilor ei,de dragostea cu care acea fiinta incerca sa-si invaluie universul pana altadata pustiu,acum invadat de mii de sperante,de zambete straine,de jocuri de priviri si poate imbratisari.
-Ai ureche muzicala!
-E de bine?
O gluma ce parea absurda,naiva.
-Da,e de bine!
A inceput sa-si priveasca palmele.Avea niste mici cicatrici,dar tot delicate erau.Seamnau cu petalele unei flori de salcam,mici,inocente,albe si gata sa iti alinte chipul cu indrazneala fireasca de a-si strecura palma pe barbia ta,coborand usor pe gat si miscarea stopandu-se in dreptul umerilor.
-Pleci?
-...?
-Faci cum vrei,doar tu stii ce-i mai bine!
-Se vede,nu ma cunosti!
-Nu,poate nici tu!
-Ce-i drept,nu,nu te cunosc!Imi esti straina,dar...Mi-am dat seama ca nu voi avea un sfarsit prin discutia aceasta,ca va urma sa tin un interminabil si irelevant discurs,o conversatie obositoare.
-Iubesti?
-Nu stiu.
Era raspunsul la care probabil se astepta,devenea curioasa,isi dorea sa ma cunoasca.Ce vrea de la mine?Iubire?Nu stiu,ea stie?
-Dar tu?
-Ce-i cu mine?
-Tu,iubesti?Simteam un tremur cristalin in vocea ei,ochii ii se plimbau pe un culoar de petale de trandafiri,puritatea si naturaletea ei se citeau deslusit.
-Eu...eu iubesc!
S-a oprit pentru un moment s-a aplecat usor pe spate,si-a sprijinit piciorul stang pe piciorul meu drept.Imi doream sa o inbratisez,sa ii simt suflarea calda in ureche sa ma joc cu buclele ei.
-Simona,ai iubii un ucigas?
-Ucigas?!
-Da Simona,da!Un ucigas!
A ramas blocata,si-a muscat buza,ma privea ca pe un infractor,asa si eram!I-am invadat viata ,sunt un adevarat ucigas!Un ucigas in serie!
-Te iubesc!
-Cum???
Am ,am ramas fara cuvinte,m-au parasit atunci cand aveam mai mare nevoie de ele,le simteam prezenta intr-un colt stingher,dar erau bine ascunse,nu puteam rostii nimic,nu realizam ce se intampla,eram intr-un vis?Era un cosmar?Era o inchipuire de-a mea?
-Te iubesc!Mi-a cuprins trupul cu bratele,m-a sarutat,i-am simtit buzele fierbinti,sarutandu-mi chipul,mi-a cuprins fatza cu palmele ei mici.
M-am lasat purtat de voluptatea momentului,nu stiu ce s-a intamplat.Asternuturile imi pareau infecte,mizerabile,imbacsite cu tutun.Mi-am aprins o tigara,fumul acela ma purta undeva departe,intr-un paradis al inocentei pierdut,invadat de un ucigas,tradator,de un escroc.Simona s-a ridicat din pat,s-a asezat pe un fotoliu de catifea albastra si privea pe geam.Si-a aprins o tigara,sorbea lenes dintr-un pahar de sticla fumurie,coniac,coniac hennessy,cred.Imbiba buzele in bautura cafenie si ma privea.Era o privire de felina,o privire spontana,dar sireata,ochii o tradau.Era indragostita.
-Mircea,pleaca,pleaca,te rog!Maine,asteapta-ma la adresa asta.
Si mi-a dat un biletel,erau pete de cerneala rosie.Pe spate,urme de ruj.Nu am rostit nimic,eram confuz,beat ,iar capul ma durea ingrozitor.
Maine am s-o intalnesc din nou.Te iubesc,Simona!

Amagire(sunetul tacerii)

Era pierduta,isi dorea sa se intample ceva,orice care sa o scoata din visarea blanda ce o cuprinsese,privirea ii era tintita sprea ceasul ce stabilise un complot cu sfidatoarea tacere ce o intampina in fiecare dimineata,cand isi sorbea cafeaua tare si dulce din ceasca rosie de portelan.Nu intelegea de ce teama si emotia ii confiscau cuvintele si o lasau in necunoscut,amintirile o paraseau,dar ea...parca nu le-ar fi avut niciodata,trecutul ei parea inexistent.
Vazand ca starea de melancolie si indiferenta se obstineaza sa patrunda prin zidul straveziu al sentimentelor sale ratacite,prefera sa faca o plimbare in parcul de langa patiseria de unde obisnuia sa cumpere rulouri cu ciocolata ,impreuna cu Diana.Oh da,Diana,nu nega...au fost momente cand o detesta pentru spiritul ei autocritic,pentru faptul ca stia mai multe despre oameni si viata,citise atatea si ii vorbea despre autori de care ea abia ce auzise.Viata Dianei parea invadata de indoieli,temeri absurde si intrebari fara noima,cuvintele ei pareau fara ecou,incercarea ei disperata de a-si schimba modul de gandire o faceau sa devina ridicola,dar ce mai conta?Ea avea argumente pentru orice,impotriva comportamentului ei monoton.
-Diana,Diana,ti-am adus jurnalul!
-Ah,l-ai citit?cum ti se pare?
A avut un moment de tacere...
-Ei bine,extraordinar!dar,de ce?
-Greu de crezut,dar cand sunt singura ...A privit in spate,si-a ridicat mainile usor in dreptul fetzei,gestul a fost oprit brusc,dupa care a continuat: tacerea imi este prietena.
-Cum asa?
-Pentru mine,prietenia sau singuratatea sunt tot una.
Nu o intelegea pe Diana,era uimita de modul in care ea privea lucrurile,de viziunea ei asupra vietii.Dar de ce alesese tacerea ca fiindu-i prietena?Si nu jurnalul,sau cartea de pe negrul stralucitor al pianului?
-Uite,sti cum sta treaba?este precum o poveste ce traieste doar daca are cititori,iar atunci cand acestia nu exista ,ii asteapta rabdatoare pana ce o descopera cineva.Tu cat ai astepta?
-Prietenia?
-O,nu...prietenia am gasit-o ,dar nu-i inteleg sensul.
Era ochi si urechi ,subiectele ei facvorite erau viata si imposibilul.Diana le stia pe toate?Dar despre prietenia adevarata, ce stia?Mai nimic...
Si-a luat la revedere de la Diana si a plecat spre casa.Mersul ei era lenes,avea alura unui batran presat de griji,iar timpul isi lasasase amprenta.
Au trecut trei zile de cand s-a intalnit in parc cu Diana,nu a mai sunat-o,desi ii promisese,tot ce facea era sa citeasca si sa-si piarda vremea scriind intr-un caiet de notite:
' 5 februarie
Nu am mai intalnit-o pe diana,nu imi doresc sa o revad,cum sa preferi singuratate in locul prieteniei?cine te scapa din ghearele infioratoare ale intunericului,ce te tzine captiv si doar o mana de ajutor intinsa din partea unu prieten te mai poate salva?O nu,nu,nu...Chiar asa greu imi este sa inteleg?Mai bine ...'
A trecut mult timp de atunci,iar acum a realizat ca:intre extaz si agonie nu exista limite,clipa in care te inalti ,cazi,te rostogolesti,in agonie.Diana nu mai este,a uitat de buna sa prietena tacerea,acum are un nou amic:intunericul.Adio Diana,adio!

I can see you:X

:) I can see you :X

LOve of mine day you will die

But I`ll be close behind

I`ll follow you into the dark

No blinding light or tunnels to gates of white

Just our hands clasped so tight

Waiting for the hint of a spark

If Heaven and Hell decide

That they both are satisfied

Illuminate the nos on their vacancy sings

If there`s no one beside you

When your soul embarks

Then I`ll follow you into the dark

:X.