Evitand privirile de piatra ale contemporanilor mei,am ales sa ma refugiez in spatele amintirilor,in spatele umbrelor cenusii,in valurile marii,in intunericul atat de dulce.Am ales sa zbor catre un spatiu strain mie,sa calatoresc in timp,in trecutul ce s-a luptat cu viitorul,prezentul adapostindu-ma cu bratele sale,cu orele si clipele,tinand clepsidra in mana,iar ochii imi raman fixati asupra nisipului ce se scurge fin.'Secta sinucigasa' este exemplul clar al manipularii psihicului uman,al puterii colosale,al teribilului masacru.Independenta o cautam in universul construit pe o panta abrupta,dar persoanele ce le acceptam in definitivul nostru 'templu' ne distrug ratiunea,ne constrang,ne spala creierul cu soda caustica.
Penita stiloului musca flamanda din frisca glazurata cu linii orizontale,ochii lasa amprente in toate colturile camerei,mainile imi tremura intr-un inghet glaciar,varfurile degetelor gusta din briosele cu ciocolata,eu sunt captiv intr-un joc exaltant.Sunt aproape de delir,cantecul etern al ceasului imi aminteste inca de fiinta mea,ma ridic de la birou,cad,ma lovesc de parchetul rece,ma ridic repede,imi privesc palmele,imi ridic bratele,le cobor brusc,ma asez pe pat,cu spatele la raftul cu carti.Vreau sa uit de ele.Lumea adancurilor ma cheama,vreau sa plec.
Lumina la care speram era imbibata in umbra tacerii,ritmul vertiginos al sperantei si starea mea penduland intre extaz si agonie nu implineau decat amagirea zilei de luni,zi in care toate incep,dar nu se mai termina.Lucruri ce nu le caut le gasesc,zambete ce nu le doresc le intampin in persoane ipocrite,mizeraile,cu simtul umorului gata sa te indispuna sa te arunce din inaltul tau voiaj catre o realitate a imaginatiei,in mijlocul pamantului,in realitatea vietii,in cimitirul vorbelor eterne.Privirile suspicioase nu fac decat sa alunge sentimentul libertatii sa te inchida intr-o celula rece,peretii si gratiile chicotind cu glasuri mute.Este un joc laborios,o arhiva deschisa doar printr-un pas gresit,iar nimic nu-i mai dur decat pedeapsa intoarcerii in negura timpului.Te lovesti cu capul de pereti,doar ca sa produci un zgomot,crezand ca un monstru hidos te va salva de la sentinta.Ispita nu se afla sub forma marului otravit,ci sub forma vietii,cand iti doresti sa dispari atunci esti mai constient de existenta ta in spatiu.Sentimentul ca o voce interioara tie striga disperata dupa ajutor,cheama libertatea,trupul tau o priveaza de aer,lumina,culoare.In zilele de luni,rutina scapa de sub control,iar tot ce-i nou este refuzat sub pretextul:'Eu nu obisnuiesc sa fac asa' ,iar monotonia ne aduce un zambet ironic pe chip,doar sa isi dovedeasca satisfacerea.Eul inconstient te face prizonierul propriului tau trup.Picioarele alearga catre o directie opusa vointei tale,mainile distrug tot,sparg in mii de bucati o vaz doar ca sa poata admira trandafirul alb ce se zbate printre cioburi,printre bucatile de portelan siclam.Sunt un prizonier.
Ratiunea devine controversata,sau probabil plasata intr-o critica amanuntita cu noi principii despre viata cotidiana.Nobletea idealurilor sunt simple amagiri,un mecanism al tuturor noptilor pierdute in incercarea de a construi o fraza pe care nimeni sa nu o descifreze,doar sa simti emotia si fiorii ce iti strabat varfurile degetelor ce preseaza stiloul si lasa o mare pata de cerneala albastra.Repulsia fata de propria persoana,privind-o ca fiind o fantasma ce ţine locul unui vid,detestand-o pentru procesul metamorfozei,stare asemanatoare parchetului de bambus cand sunetul si puterea apasatoare a tocurilor ii strapung culoarea de caramel.Noaptea predispune la exagerari?Eu nu cred.Nu,nu!Noaptea ne departeaza ploapele tot mai tare,sa vedeam ,sa analizam,sa spargem zidul intunericului,sa gasim lumina difuza.Un simbol chinezesc,un ritual cu manifestari stranii si ne este indeajuns sa-i adresam atribute sarcastice,incisive.Ce-i drept,nestiinta ne transforma in mitocani,penibili,ridicoli.Ritmul alert al sferei sau globului de cristal in care simt ca nu mai am spatiu,ma priveaza de culorile ce se sparg in fereastra,se obstineaza sa distruga,sa risipeasca cioburile de sticla albastra cu reflexe de verde marin.Nu visez,acum scriu tot ce-mi trece prin minte,am atatea ganduri si toate ma paralizeaza prin complexitatea detaliilor si aspectului fictiv tangibil.O complexitate de nuante a starii de premonitie.
Asta-i doar un joc al ideilor mele bolnave ce se ascund in spatele sentimentelor si se cauta reciproc.Un masacru.O lupta stranie si difuza,explozie de lumini si culori,sunet alb,proiectile de artilerie,sunt confuza,incep sa aberez,iar agonia desi o consider inexistenta ea exisa si iata un alt inamic ce intervine cu un obuzier de calibru 122 mm ,sa fie sigur ca ma distruge.Optimismul nu m-a uitat si trimite in ajutorul meu mici soldati de plumb colorati in mov,roz,verde si aramiu.Acum deschid un pachetel,iar in pachetel se afla un alt pachetel,in interiorul unui al 3-lea pachetel se mai afla alte 2 pachetele,pachetel,pachetel,pachetel.Eu deschid porti masive de fier,cu speranta ca voi ajunge candva in fatza unui castel enorm cu coloane corintice pavat cu marmura,dar ajung sa deschid o portita de lemn de nuc,atat de mica,incat degetele mele par ale unui gigant.Noi cine suntem?Sau mai bine rectific 'voi cine sunteti'?Sau voi ce asteptati de la mine?Sa deschid tot mai multe pachetele si porti?Ehe,nu,nu,gata!Am obosit!
