Era pierduta,isi dorea sa se intample ceva,orice care sa o scoata din visarea blanda ce o cuprinsese,privirea ii era tintita sprea ceasul ce stabilise un complot cu sfidatoarea tacere ce o intampina in fiecare dimineata,cand isi sorbea cafeaua tare si dulce din ceasca rosie de portelan.Nu intelegea de ce teama si emotia ii confiscau cuvintele si o lasau in necunoscut,amintirile o paraseau,dar ea...parca nu le-ar fi avut niciodata,trecutul ei parea inexistent.
Vazand ca starea de melancolie si indiferenta se obstineaza sa patrunda prin zidul straveziu al sentimentelor sale ratacite,prefera sa faca o plimbare in parcul de langa patiseria de unde obisnuia sa cumpere rulouri cu ciocolata ,impreuna cu Diana.Oh da,Diana,nu nega...au fost momente cand o detesta pentru spiritul ei autocritic,pentru faptul ca stia mai multe despre oameni si viata,citise atatea si ii vorbea despre autori de care ea abia ce auzise.Viata Dianei parea invadata de indoieli,temeri absurde si intrebari fara noima,cuvintele ei pareau fara ecou,incercarea ei disperata de a-si schimba modul de gandire o faceau sa devina ridicola,dar ce mai conta?Ea avea argumente pentru orice,impotriva comportamentului ei monoton.
-Diana,Diana,ti-am adus jurnalul!
-Ah,l-ai citit?cum ti se pare?
A avut un moment de tacere...
-Ei bine,extraordinar!dar,de ce?
-Greu de crezut,dar cand sunt singura ...A privit in spate,si-a ridicat mainile usor in dreptul fetzei,gestul a fost oprit brusc,dupa care a continuat: tacerea imi este prietena.
-Cum asa?
-Pentru mine,prietenia sau singuratatea sunt tot una.
Nu o intelegea pe Diana,era uimita de modul in care ea privea lucrurile,de viziunea ei asupra vietii.Dar de ce alesese tacerea ca fiindu-i prietena?Si nu jurnalul,sau cartea de pe negrul stralucitor al pianului?
-Uite,sti cum sta treaba?este precum o poveste ce traieste doar daca are cititori,iar atunci cand acestia nu exista ,ii asteapta rabdatoare pana ce o descopera cineva.Tu cat ai astepta?
-Prietenia?
-O,nu...prietenia am gasit-o ,dar nu-i inteleg sensul.
Era ochi si urechi ,subiectele ei facvorite erau viata si imposibilul.Diana le stia pe toate?Dar despre prietenia adevarata, ce stia?Mai nimic...
Si-a luat la revedere de la Diana si a plecat spre casa.Mersul ei era lenes,avea alura unui batran presat de griji,iar timpul isi lasasase amprenta.
Au trecut trei zile de cand s-a intalnit in parc cu Diana,nu a mai sunat-o,desi ii promisese,tot ce facea era sa citeasca si sa-si piarda vremea scriind intr-un caiet de notite:
' 5 februarie
Nu am mai intalnit-o pe diana,nu imi doresc sa o revad,cum sa preferi singuratate in locul prieteniei?cine te scapa din ghearele infioratoare ale intunericului,ce te tzine captiv si doar o mana de ajutor intinsa din partea unu prieten te mai poate salva?O nu,nu,nu...Chiar asa greu imi este sa inteleg?Mai bine ...'
A trecut mult timp de atunci,iar acum a realizat ca:intre extaz si agonie nu exista limite,clipa in care te inalti ,cazi,te rostogolesti,in agonie.Diana nu mai este,a uitat de buna sa prietena tacerea,acum are un nou amic:intunericul.Adio Diana,adio!
