Lumina la care speram era imbibata in umbra tacerii,ritmul vertiginos al sperantei si starea mea penduland intre extaz si agonie nu implineau decat amagirea zilei de luni,zi in care toate incep,dar nu se mai termina.Lucruri ce nu le caut le gasesc,zambete ce nu le doresc le intampin in persoane ipocrite,mizeraile,cu simtul umorului gata sa te indispuna sa te arunce din inaltul tau voiaj catre o realitate a imaginatiei,in mijlocul pamantului,in realitatea vietii,in cimitirul vorbelor eterne.Privirile suspicioase nu fac decat sa alunge sentimentul libertatii sa te inchida intr-o celula rece,peretii si gratiile chicotind cu glasuri mute.Este un joc laborios,o arhiva deschisa doar printr-un pas gresit,iar nimic nu-i mai dur decat pedeapsa intoarcerii in negura timpului.Te lovesti cu capul de pereti,doar ca sa produci un zgomot,crezand ca un monstru hidos te va salva de la sentinta.Ispita nu se afla sub forma marului otravit,ci sub forma vietii,cand iti doresti sa dispari atunci esti mai constient de existenta ta in spatiu.Sentimentul ca o voce interioara tie striga disperata dupa ajutor,cheama libertatea,trupul tau o priveaza de aer,lumina,culoare.In zilele de luni,rutina scapa de sub control,iar tot ce-i nou este refuzat sub pretextul:'Eu nu obisnuiesc sa fac asa' ,iar monotonia ne aduce un zambet ironic pe chip,doar sa isi dovedeasca satisfacerea.Eul inconstient te face prizonierul propriului tau trup.Picioarele alearga catre o directie opusa vointei tale,mainile distrug tot,sparg in mii de bucati o vaz doar ca sa poata admira trandafirul alb ce se zbate printre cioburi,printre bucatile de portelan siclam.Sunt un prizonier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu